Drept administrativ si contraventional - caiet de seminarii [editia a 3-a, revazuta si adaugita] | Autor: Ovidiu Podaru

EXTRAS:

Capitolul I. Angajarea răspunderii

patrimoniale a autorităţii publice

Secţiunea 1. Condiţiile angajării răspunderii patrimoniale a autorităţii publice

1. Anulare act administrativ. Acordare de daune mo ra­ le. Lipsa dovezii privind existenţa prejudiciului şi vinovăţia pârâtului. Respingerea cererii

Legea nr. 554/2004, art. 8

Potrivit art. 8 din Legea nr. 554/2004, modificată, persoana vătămată într­un drept recunoscut de lege sau într­un interes legi tim printr­-un act administrativ unilateral poate sesiza instanţa de contencios competentă pentru a solicita anularea actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. Cel ce solicită astfel de despăgubiri are obligaţia să dovedească atât existenţa prejudiciului, cât şi vinovăţia pârâtu­ lui pentru cauzarea acestuia. În cazul în care nu se face această dovadă, instanţa de contencios administrativ va respinge cererea de acordare de daune morale.

I.C.C.J., s. de cont. adm. şi fisc.,

dec. nr. 1097 din 21 februarie 2007, www.scj.ro

Prin acţiunea formulată la 29.03.2006, P.R. a solicitat anularea deciziei nr. 1313 din 31.03.2005 emisă de C.S. E.M.P.H. şi obligarea acesteia să-i elibereze un certificat de încadrare în grad de handicap cu asistent personal.

În raport de prevederile Legii nr. 519/2002[1] şi ale Ordinului M.S.F. nr. 726 din octombrie 2002, reclamanta, persoană în vârstă de 76 de ani, a fost încadrată în martie 2005 în gradul I (handicap grav) fără asistent personal pe baza diagnosticului de „demenţă mixtă”, ancheta socială efectuată la acel moment confirmând că se deplasează cu dificultate, dar cu menţinerea echilibrului.

Ulterior, în martie 2006, la solicitarea reclamantei, în urma examenului clinic şi pe baza unor acte medicale noi, respectiv: examen psihiatric, psihologic şi buletinul de examinare T.D.M., Comisia de expertiză teritorială a constatat o agravare a afecţiunii psihice şi a hotărât încadrarea în gradul I de handicap cu asistent personal.

La 18.04.2006, reclamanta şi-a precizat acţiunea în sensul obligării pârâtei la plata de daune pentru indemnizaţia achitată asistentului personal de care a beneficiat în perioada 03.03.2005-04.04.2006, precum şi daune morale în sumă de 150.000 euro. În susţinerea cererii, reclamanta a arătat că în urma reexaminării medicale, pârâta i-a eliberat certificat cu grad de handicap grav cu însoţitor la 04.04.2006.

Prin sentinţa civilă nr. 356 din 21.09.2006, Curtea de Apel Cluj, Secţia de contencios administrativ, a respins acţiunea, reţinând că pârâta nu poate fi obligată la plata de daune, întrucât ultima încadrare în grad de handicap a reclamantei a fost determinată de situaţia medicală agravată a acesteia.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta P.R., care a susţinut în esenţă că pârâta îi datorează daune în condiţiile în care, în temeiul aceloraşi reglementări şi acte medicale, în decurs de un an s-au emis două certificate contradictorii.

Recursul nu este fondat.

În conformitate cu criteriile pe baza cărora se stabileşte gradul de handicap pentru adulţi prevăzute de Legea nr. 519/2002 şi aprobate prin Ordinul M.S.F. nr. 726 din octombrie 2002, Capitolul II, Afecţiuni neurologice, lit. a) şi b), se prevede că: „Certificatele de încadrare într-o categorie de persoane cu handicap se vor emite numai pentru accidentele vasculare cerebrale cu deficit motor, apărute ulterior calităţii de asigurat în sistemul asigurărilor de stat, dar nu mai târziu de vârsta standard de pensionare”.

Aşa cum rezultă din probele administrate în cauză, cele două certificate de încadrare în grad de handicap au fost eliberate în conformitate şi cu respectarea întocmai a reglementărilor legale în materie, asigurarea asistentului personal fiind justificată de agravarea stării de sănătate a reclamantei în contextul unor leziuni ischemice cerebrale conform buletinului TDM, precum şi al leziunilor de tip aterosclerotic, specifice vârstei înaintate, astfel cum au fost constatate de comisia de specialitate.

În atare situaţie, legal şi temeinic a fost respinsă cererea de daune materiale şi morale formulată de reclamantă, nefiind făcută dovada I. Angajarea răspunderii patrimoniale a autorităţii publice 3 prejudiciului suferit de aceasta şi nici a vinovăţiei comisiei în producerea acestuia. Astfel, plata indemnizaţiei pentru însoţitor în perioada în care starea de sănătate a reclamantei nu justifica prezenţa unui însoţitor nu poate fi imputată decât acesteia.

(...)