Recent adaugate

Crescatoria de Gaste

Crescatoria de Gaste

Pret intreg: 29.00 Lei (RON)
Pretul nostru: 23.20 Lei (RON)
Reducere: 5.80 Lei (RON) (20.00%)
ALTOIREA, pe intelesul tuturor

ALTOIREA, pe intelesul tuturor

Pretul nostru: 23.50 Lei (RON)
Super REDUCERE - Pachet 3 Carti pt. Admiterea in Avocatura / Magistratura

Super REDUCERE - Pachet 3 Carti pt. Admiterea in Avocatura / Magistratura

Pret intreg: 359.00 Lei (RON)
Pretul nostru: 100.52 Lei (RON)
Reducere: 258.48 Lei (RON) (72.00%)
Teste Grila – Drept civil. Drept procesual civil. Drept penal. Procedura penala | 2015

Teste Grila – Drept civil. Drept procesual civil. Drept penal. Procedura penala | 2015

Pret intreg: 110.00 Lei (RON)
Pretul nostru: 99.00 Lei (RON)
Reducere: 11.00 Lei (RON) (10.00%)

Google+

ROLUL DOCTRINEI IN DEZVOLTAREA REGIMULUI JURIDIC AL INVESTITIILOR STRAINE SI EVOLUTII SPECIFICE IN DREPTUL INTERNATIONAL

Date: 2014-10-08

ROLUL DOCTRINEI IN DEZVOLTAREA REGIMULUI JURIDIC AL INVESTITIILOR STRAINE SI EVOLUTII SPECIFICE IN DREPTUL INTERNATIONAL
 
 
Cristina Elena CANDEA*
 
 
Regimul juridic al investitiilor straine s-a dezvoltat cu rapiditate in timp, in prezent integrandu-se in propriul domeniu de drept si anume acela al dreptului international al investitiilor straine. Dreptul internațional al investițiilor străine, ramură a dreptului internațional public este intr-o proportie considerabila un drept cutumiar, chiar dacă în materie s-au înmulțit normele convenționale prin acordurile multilaterale, regionale sau bilaterale încheiate în timp. O ramura de drept apartine sau nu unui anumit domeniu, in principal datorita izvoarelor sale de drept. Principalul izvor de drept, martor al aparitiei dreptului international al investitiilor straine, este cutuma internationala, iar izvorul de drept martor al dezvoltarii si conturarii dreptului international al investitiilor straine, este dat de tratatele internationale. Dezvoltarea doctrinara a acestui domeniu de drept trebuie sa urmeze, integrativ, simultan si comparativ, atat cadrul juridic national cat si cadrul juridic international. Romania este stat bine integrat in ansamblul international general, de aceea aceste analize doctrinare, pentru a atinge un nivel inalt de dezvoltare, trebuie sa urmeze cadrul juridic international si sa se constituie parte din acesta. 
 
Experienta preluata din dreptul international public, a furnizat doctrinei materiale deosebit de utile pentru studiul codificarii dreptului international al investitiilor straine. Spre exemplu, eforturile de codificare ale ILC[1], inclusiv cele ce fac referire la responsabilitatea statului, la conventiile privind dreptul marii, la succesiunea si imunitatea statelor, precum si alte norme de drept international public, s-au constituit intr-o parte semnificativa de izvoare de drept international al investitiilor straine. Dreptul international al investitiilor straine nu ar fi atins gradul ridicat de dezvoltare  remarcat in prezent, fara rolul extrem de important al practicii si doctrinei juridice in materie.
 
Cadrul legal internaţional ce guvernează investiţiile străine constă dintr-o reţea propagate si amplificata de acorduri internaţionale privind investiţiile (AII)[2], la care se adaugă normele generale de drept internaţional. Deşi alte tratate internaţionale interacţionează cu această reţea în diferite moduri semnificative, AII sunt instrumente primare de drept public internaţional ce guvernează promovarea şi protejarea investiţiilor străine.[3] Textele AII diferă în functie de specificitatea acestora, dar sunt şi desul de asemanatoare în ceea ce priveşte structura şi conţinutul: majoritatea combină elemente aproape identice privind modalitati de promovare şi protejare a investiţiei străine, prin armonizare la nivel national si care prezinta un mecanism de arbitrare investitor-stat sau stat-stat, care permite investitorilor străini să aplice aceste standarde în statele gazdă.[4] Aceasta reţea de tratate internationale, oferă investitorilor străini o metodă puternică şi in continua amplificare a aplicabilitatii tratatului internaţional.
 
CADRUL JURIDIC NATIONAL RAPORTAT LA CADRUL JURIDIC INTERNATIONAL
 
Dezvoltarea comerţului internaţional şi a investiţiilor din secolele optsprezece, nouăsprezece şi douăzeci a avut loc în cadrul regimurilor juridice şi politice coloniale, astfel incat, nu era nevoie pentru colonişti să recurgă la procese de drept internaţional din moment ce puterea politică şi militară colonială îi proteja pe acestia şi pe proprietăţile lor împotriva amestecului şi controlului local. [5] Jurisdicţia extrateritorială, care a permis puterilor străine să îşi aplice legile cetăţenilor săi din statele străine, a fost exercitată în baza tratatelor.[6]
 
Între anii 1840-1940, statele au înfiinţat peste şaizeci de comisii de arbitraj pentru a gestiona disputele survenite din prejudicii aduse cetăţenilor străini.[7]În plus, au existat diferite tribunale ad hoc înfiinţate pentru a gestiona anumite diferende[8]şi instanţe naţionale pentru a solutiona dispute privind capturile de bunuri de pe mare.[9] Practica de stat şi deciziile acestor comisii şi tribunale au contribuit la nasterea jurisprudenţei privind responsabilitatea statelor pentru prejudicii aduse străinilor. Dezvoltarea comerţului şi investiţiilor din secolul al nouăsprezecelea şi începutul secolului al douăzecilea a îndreptat o atenţie sporită faţă de statutul legal al cetăţenilor străini de peste hotare şi faţă de protecţia intereselor comerciale ale acestora.[10] Până la începutul anilor 1900, exista o consonanta generală in Europa şi SUA cu privire la faptul că exista un standard minim de justiţie în tratamentul străinilor.[11] În acelaşi timp, un organism în curs de formare, de drept internaţional, cu privire la responsabilitatea statului faţă de tratamentul străinilor se dezvolta prin intermediul diverselor tratate comerciale, a practicii de stat şi a deciziilor tribunalelor de arbitraj şi comisiilor mixte. Cea mai mare parte a practicilor şi jurisprudenţei din această sferă făcea referire la lezarea străinilor ce decurge din negarea justiţiei sau din acte de violenţă. Deşi principiile care se aplică tratamentului intereselor economice erau mai puţin dezvoltate, a existat un consens între statele exportatoare de capital cu privire la faptul că exproprierea bunurilor necesită despăgubire. 
 
La începutul secolului al douăzecilea, marile puteri şi statele exportatoare de capital, inclusiv S.U.A. şi Regatul Unit, au considerat că cetăţenii străini şi bunurile lor aveau dreptul, în baza dreptului internaţional cutumiar, la un minimum standard privind tratamentul. Acest standard minim era în esenţă similar standardelor de justiţie şi tratament acceptate de „statele civilizate”, inclusiv de statele europene şi de S.U.A.[12] Abordarea statelor exportatoare de capital este reflectată în scrisoarea lui Elihu Root din 1910 către Societatea Americană de Drept Internaţional:   Fiecare ţară este obligată să acorde cetăţenilor altei ţări din teritoriul său beneficiul aceloraşi legi, aceleiaşi administraţii, aceleiaşi protecţii şi aceleiaşi despăgubiri pentru lezare pe care îl acordă propriilor cetăţeni, şi nici mai mult sau mai puţin: cu condiţia ca protecţia pe care ţara o acordă cetăţenilor săi să fie în conformitate cu standardul stabilit de civilizaţie.  Reactionand la afirmaţiile referitoare la un standard minim privind tratamentul, unele state, în special cele din America Latină, au aprobat un standard privind tratamentul naţional sau egalitatea în tratament. Această poziţie este cel mai adesea asociată cu juristul argentinian Carlos Calvo, care a pledat încă din 1868 împotriva exerciţiului de protecţie diplomatică şi a existenţei unui standard minim privind tratamentul. În opinia lui Calvo, egalitatea statelor a cerut să nu existe nicio intervenţie, diplomatică sau de altă natură, în problemele interne ale altor state, şi ca străinii să nu aibă dreptul la un tratament mai bun decât cetăţenii statului gazdă.[13] Doctrina Calvo are trei elemente distincte: cetăţenii străini nu au dreptul la un tratament mai bun decât cetăţenii statului gazdă; drepturile cetăţenilor străini sunt guvernate de legea statului gazdă; şi instanţele statului gazdă au jurisdicţie exclusivă asupra disputelor ce implică cetăţeni străini.[14]Insa, Doctrina Calvo nu a atins niciodată statutul de principiu de drept internaţional cutumiar. La începutul secolului al douăzecilea, statele exportatoare de capital au menţinut opinia că dreptul internaţional impune un standard minim privind tratamentul. Totuşi, statele importatoare de capital au continuat să conteste standardul minim privind tratamentul, în special cu privire la despăgubirea pentru expropriere. În 1917, guvernul revoluţionar din Rusia a emis un decret deloc surprinzator, prin care a desfiinţat toate proprietăţile private, inclusiv proprietăţile cetăţenilor străini. Deşi statele vestice au fost de părere că decretul violează dreptul internaţional, multe dintre cereri nu au fost niciodată soluţionate în mod oficial.
 
Carta Națiunilor Unite, in art. 92-96 reglementează Curtea Internațională de Justiție. Constituirea și funcționarea Curții Internaționale de Justiție sunt prevăzute în Statutul anexă la Cartă. La art. 38 din Statutse prevede că rezolvarea de către Curte a diferendelor se va face prin aplicarea: convențiilor internaționale, fie generale, fie speciale, care stabilesc reguli expres recunoscute de statele în litigiu; cutumei internaționale, ca dovadă a unei practici generale, acceptată ca reprezentând dreptul; principiilor generale de drept recunoscute de națiunile civilizate; sub rezerva dispozițiilor art. 59 („hotărârea Curții nu este obligatorie decât între părți și numai cu privire la cauza care a fost rezolvată”), hotărârile judecătorești și doctrina specialiștilor celor mai calificați ai diferitelor state, ca mijloace auxiliare pentru determinarea regulilor de drept.
 
In Romania, ca de altfel in intreaga lume, s-a dezbatut problema daca nu cumva  protejarea intereselor nationale prevazute in Constitutie, este afectata prin acordarea unor facilitati pentru patrunderea in Romania a unui mare capital din strainatate, insa s-a statuat[15]ca  prin aceasta se realizeaza dezvoltarea economiei nationale , ceea ce desigur nu poate fi calificat ca o neprotejare a intereselor nationale. In principal, investitorul străin se supune regimului juridic stabilit pentru acesta pe întreaga durată de existenţă a contractului ce sta la temeiul investitiei sale[16]. Încă din anii ’70 ,România a încheiat acorduri bilaterale pentru promovarea și protecția investițiilor străine, la momentul actual fiind încă în vigoare acordurile cu Republica Gaboneză, Republica Senegal, Republica Democratică Sudan, alte acorduri încetând aplicabilitatea ori fiind înlocuite cu acorduri încheiate după anul 1990. Stadiul de dezvoltare la care ajunsese economia României la sfârșitul anului 1989, după mai bine de patru decenii de guvernare comunistă, este evidențiat prin trăsăturile de bază ale mecanismului de funcționare a vieții economice și sociale din acea perioadă. Una dintre trăsături era dominația proprietății socialiste, de stat și cooperatiste, monopolulacesteia în toate ramurile economiei naționale, care și-a pus amprenta asupra funcționării întregului sistem economic românesc.  Nu exista interesul necesar găsirii unor modalități mai eficiente de conducere a ”afacerilor internaționale”.
 
In prezent, se poate discuta despre o confluenţa intre Uniunea Europeană, dreptul internaţional cutumiar si tratatele bilaterale privind investiţiile[17]Daca la nivelul anilor 1994-1995, reprezentanti de seama ai doctrinei internationale au dezvolvat semnificativ dreptul international al investitiilor straine[18], la nivelul anului 2010  se conturase pe deplin dreptul tratatelor privind investitiile straine[19]in mare parte datorita efervescentei doctrine juridice in domeniu, intr-o legatura deosebit de stransa cu practica arbitrala. In plan international, mai multe institutii de renume in invatamant si cercetare deja se constituisera pe grupuri de lucru in vederea aprofundarii regimului juridic al investitiilor straine[20].  Cu toate acestea, ete un aspect constatat atat de practica dar si de doctrina de specialitate ca, sesizat cu soluționarea unui diferend internațional între un investitor străin și statul gazdă în legătură cu o investiție străină, tribunalul arbitral stabilește dreptul aplicabil diferendelor, care poate fi dreptul național al statului gazdă, dreptul internațional (norma convențională, cutuma, principiile generale de drept), identificarea dreptului fiind stabilită în raport de circumstanțele specifice cazului. Nu există o regulă care să stabilească obligația tribunalului arbitral de a aplica exclusiv dreptul național sau dreptul internațional.
 
CONCLUZII
 
Pentru ţări ca România devine absolut necesară integrarea şi armonizarea reglementărilor interne[21]privind investiţii străine, printr-o atentă adaptare[22]la reglementările internaţionale, întrucât la nivel global este promovat tot mai mult conceptul de drept transnaţional care să guverneze investiţiile străine. Unii autori[23]vorbesc chiar despre o tensiune dintre statele dezvoltate şi ţările în curs de dezvoltare, ce a prins formă în funcţie de evoluţia legislaţiei internaţionale privind investiţiile.
 
Problema dezvoltării regulilor multilaterale pentru investitii va trebui abordată din nou, pentru a lua în considerare situaţia dacă acest demers laborios va duce la un rezultat pozitiv, în pofida eşecului negocierilor în vederea ajungerii la un Acord Multilateral privind investiţiile (MAI) în OECD[24]şi a respingerii negocierilor asupra regulilor privind investiţiile în cadrul WTO[25], pentru a relua în considerare valoarea unui astfel de demers. Reprezentantii de seama ai doctrinei judiciare asteapta un acord viitor, care ar putea sa clarifice anumite aspecte, precum relaţia dintre GATS Modul 3[26], TRIM[27]-uri şi BIT-uri, fie prin încorporare prin referinţă, crearea unei "ierarhii de norme", fie prin alte mijloace (caracterul international al diferendului, competente de solutionare a diferendelor etc). Acestea s-ar adăuga la instituirea de noi reguli fundamentale la setul existent de astfel de reguli, de exemplu standardele fundamentale privind mediul[28], drepturile omului şi munca. Pe de alta parte, aspectele dreptului internaţional privind investiţiile în cadrul Uniunii Europene (UE) reprezintă o chestiune neclară, ambigua şi în evoluţie, ce poate fi dezvoltata si clarificata prin sporirea rolului doctrine juridice.  UE (in care Romania este un membru ce nu poate actiona separate in mod nelimitat) poate valorifica lecțiile învățate din modul în care sistemul de arbitraj a funcționat până în prezent, inclusiv din cele peste 1 400 de acorduri de protecție a investițiilor existente ale statelor membre, dar mai ales din doctrina, în scopul realizării de modificări privind sistemul de protecție si de functionare a investițiilor straine. Dată fiind ponderea sa economică la nivel mondial, UE se află într-o poziție puternică pentru a-și convinge partenerii comerciali de necesitatea unor standarde mai clare și mai bune.
 
 
 
 

 

 

NOTE


 
[1] ILC se va citi in continuarea studiului : International Law Comission ; a se vedea si site-ul oficial: http://untreaty.un.org/ilc/ilcintro.htm
 
[2] Abrevierea AII este folosită pe tot parcursul acestui text pentru a face referire la tratatele bilaterale de investiţii (TBI) independente, la acordurile bilaterale şi regionale privind liberul schimb ce includ obligaţiile investiţiei străine, ca de exemplu North American Free Trade Agreement (NAFTA) (Acordul Nord-American privind liberul schimb), precum şi la tratatele sectoriale, ca de exemplu Tratatul privind Carta Energie (TCE), care include obligaţiile investiţiei. Expresia “tratatele de investiţii” este uneori folosită în text în loc de AII.
 
[3]  Interacţiunea dintre promovarea şi protejarea investiţiilor în cadrul AII şi normele impuse de alte tratate economice multilaterale este discutată pe tot cuprinsul acestei cărţi. Interacţiunile importante includ accesul la piaţă pentru furnizorii de servicii conform General Agreement on Trade in Services (Acordul General privind Comerţul în Servicii) (consultaţi infra, Capitolul 3 privind obligaţiile întreprinderilor), interdicţiile restricţiilor legate de transferuri şi convertibilitate conform Articles of Agreement (Articolele Acordului) de la Fondul Monetar Internaţional (consultaţi infra, Capitolul 8 privind drepturile de transfer) şi interdicţiile legate de diferite tipuri de cerinţe privind performanţa, inclusiv cerinţele interne referitoare la conţinut, în conformitate cu Agreement on Trade-Related Investment Measures (Acordul privind măsurile de investiţii legate de comerţ) al OMC  (consultaţi infra, Capitolul 8 privind cerinţele legate de performanţă).
 
[4] Statul „gazdă” se referă la statul în care se regăseşte un investitor străin sau o investiţie străină. Statul „de origine” se referă la statul al cărui cetăţean este investitorul.
 
[5] M. Sornarajah, The International Law on Foreign Investment, ediţia a2-a (Cambridge: Cambridge University Press, 2004) la 19-20.
 
[6] A se vedea A. Heyking, „L’exterritorialité et ses applications en Extrême-Orient” (1925) 7 RDCADI 237.
 
[7] Brownlie, Principiile dreptului internaţional public,  la p. 500. A se vedea şi J.H. Ralston, Arbitrajul internaţional, de la Atena la Locarno (Londra: Oxford University Press, 1972) .
 
[8] Multe dintre acestea au fost înfiinţate sub auspiciile Curţii Permanente de Arbitraj. .
 
[9] A se vedea Halsbury, Principiile şi practica legislaţiei trofeelor (Londra: Butterworths, 1914).
 
[10] În 1910, Elihu Root, la acea dată Preşedintele Societăţii Americane de Drept Internaţional şi fost Secretar de Război şi Secretar de Stat al S.U.A., nota: „Marea acumulare de capital în centrele financiare ale lumii, mult peste oportunităţile de investiţie de acasă, a dus la o mare creştere a investiţiilor internaţionale care se extind pe întreg cuprinsul globului, iar aceste investiţii au fost urmate în mod firesc de cetăţeni ai ţărilor care investeau, formulând plângeri şi arătând interes faţă de întreprinderile din celelalte ţări unde au investit”. E. Root, „The Basis of Protection to Citizen’s Residing Abroad” (1910) 4 AJIL 517 la 518-519.
 
[11] A se vedea Brownlie, System of the Law of Nations,  referitoare la apariţia tratatelor în limba germană, franceză şi engleză cu privire la principiul responsabilităţii statului de la sfârşitul secolului al nouăsprezecelea şi începutul secolului al douăzecilea. Standardele internaţionale de tratament aplicabile intereselor economice ale investitorilor străini erau, cu toate acestea, încă în curs de formare. Tratatele de drept internaţional întocmite la începutul anilor 1900 se axează pe subiecte precum negarea justiţiei, egalitate în faţa legii şi violenţa mulţimii, de obicei în contextul drepturilor individului. Tratatul lui Westlake, International Law (Cambridge: Cambridge University Press, 1904), a dedicat un capitol de opt pagini „Protecţiei subiecţilor din străinătate” („The Protection of Subjects Abroad”) şi a abordat negarea justiţiei şi revendicările contractuale. În prima ediţie din 1905 a International Law, L. Oppenheim a atins într-o singură pagină subiectul „Protecţia care urmează a fi acordată persoanelor şi bunurilor străine” şi s-a axat pur şi simplu pe cerinţa ca statul gazdă să acorde egalitate în faţa legii. L. Oppenheim, International Law (Londra: Longmans, Green, and Co., 1905) la 376. G.G. Wilson, Profesor de Drept Internaţional la Universitatea Harvard a abordat în două pagini subiectul tratamentului străinilor şi s-a axat pe dreptul de a exclude şi expulza. În ceea ce priveşte proprietatea, el a scris: „Drepturile de proprietate şi moştenire pot fi stabilite prin legi locale.” G.G. Wilson, Handbook of International Law (St Paul: West Publishing, 1910) la 145. C.C. Hyde a abordat în primul rând negarea justiţiei şi violenţa mulţimii. C.C. Hyde, International Law: Chiefly as Interpreted and Applied by the United States (Boston: Little, Brown and Company, 1922) la 491-496 şi 516-524.
 
[12] Termenul a fost folosit aproape exclusiv pentru a se referi la statele vestice sau europene.  E. Borchard, în ‘The “Minimum Standard” of the Treatment of Aliens’ (1939) 33 ASIL Proc 51 [Borchard, ‘Minimum Standard’] la 53, afirmă că dreptul internaţional este „compus din practicile uniforme ale statelor civilizate ale lumii vestice care au dat naştere şi au dezvoltat dreptul internaţional.” Aceste reguli au inclus un standard minim de justiţie şi proces echitabil.  
 
[13] „Este cert că străinii care s-au stabilit într-o ţară au aceleaşi drepturi la protecţie ca şi cetăţenii ţării respective, însă ei nu ar trebui să pretindă o protecţie mai extinsă.” C. Calvo, Le droit international théorique et pratique, ediţia a 5-a, 1896, Vol. VI la 231 Din Doctrina Calvo s-a dezvoltat Clauza Calvo – o clauză contractuală prin care un străin pretinde că renunţă la orice drept de protecţie diplomatică vis-à-vis de statul gazdă. Clauza încearcă să asigure egalitatea între străini şi cetăţenii statului gazdă. Dacă este eficientă, persoana străină, cu privire la aspectele la care contractul se aplică, ar renunţa la orice drept la protecţia dreptului internaţional. În North American Dredging Co. (1926) IV RIAA 26, Comisia mixtă americano-mexicană de reclamaţii a considerat că un stat nu este obligat prin renunţarea cetăţenilor săi la protecţia diplomatică, din moment ce dreptul la protecţie diplomatică aparţine statului.  A se vedea şi M.R. Garcia-Mora, „The Calvo Clause in Latin American Constitutions and International Law” (1950) 33 Marq L Rev 205 and K. Lipstein, „The Place of the Calvo Clause in International Law” (1945) BYIL 130.
 
[14] B.M. Cremades, „Resurgence of the Calvo Doctrine in Latin America” (2006) 7 BLI 53 at 54.
 
[15] DECIZIA nr. 74 din 13 iulie 1994 cu privire la constitutionalitatea Legii privind acordarea unor facilitati suplimentare fata de Legea nr. 35/1991, republicata, pentru atragerea de investitori straini in industrie (CURTEA CONSTITUTIONALA), aparuta in Monitorul Oficial nr. 189 din 22 iulie 1994 .
 
[16] A se vedea (PARLAMENTUL  ROMÂNIEI, CAMERA  DEPUTATILOR, Comisia pentru Industrii şi Servicii) R A P O R T U L Comisiei de anchetă privind Acordul petrolier al Companiei Sterling Resources Ltd. în contextul modificării Legii petrolului nr.238/2004 şi a altor acte normative conexe.
 
[17] Personal am fost autorul studiului Confluenţa dintre Uniunea Europeană, dreptul internaţional cutumiar si tratatele bilaterale privind investiţiile. Studiul a fost publicat in Volumul "Justitie, stat de drept si cultura juridica", Comunicari prezentate la sesiunea stiintifica a Institutului de Cercetari Juridice "Acad.Andrei Radulescu"; Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2011, 1119 pg; ISBN 978-973-127-561-1.
 
[18] A se citi THE INTERNATIONAL LAW ON FOREIGN INVESTMENT, M. SORNARAJAH, first published 1994 (reprinted 1995, 1996), Second edition first published 2004, Printed in the United Kingdomat the University Press, Cambridge
 
[19] Publicatia The Law of Investment Treaties, avandu-l ca autor pe Jeswald W. Salacuse, Oxford International Law Library-,2010,  marcheaza momentul consacrarii depline a dreptului tratatelor privind investitiile la nivel international
 
[20] De exemplu, The Investment Treaty Forum din cadrul  British Institute of International and Comparative Law, a infiintat in 2004 un centru de cercetare pentru tratatele privind investitiile.
 
[21] O prevedere de interes este inclusa in Acordul din 1992 de stimulare a investiţiilor între Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii, mai exact in art. 3: in măsura în care legislaţia României împiedică sau interzice, parţial sau total, transferul, succesiunea sau dobîndirea în orice alt mod de către emitent, în conformitate cu art. 2 a) al acestui acord, a oricărui interes în orice proprietate aflată pe teritoriul României, Guvernul României va permite emitentului să facă aranjamentele potrivite, prin a căror îndeplinire asemenea interese să fie transferate unei persoane sau entităţi căreia îi este permisă proprietatea asupra unor astfel de interese, în conformitate cu legile României.
 
[22] Practicieni contemporani sunt de parere ca „in urmatorii ani vom avea niste modele de a face lucrurile care acum ni se par inimaginabile”, Anca Bidian - Vicepresedinte  KIWI FINANCE SRL, cu ocazia  unor interviuri publicate intr-o serie de reviste de specialitate.
 
[23] JÜRGEN Kurtz, Universitatea din Michigan, SUA 32 UNCTAD, "Developing Countries and Their Engagement in the World Trade Organisation: An Assessment of the Cancún Ministerial" [2004] Melb JIL 12.  
 
[24] Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) este o organizaţie internaţională a acelor naţiuni dezvoltate care acceptă principiile democraţiei reprezentative şi a economiei de piaţă libere. Organizaţia îşi are originile în anul 1948, sub numele de Organisation for European Economic Co-operation (OEEC), Organizaţia pentru Cooperare Economică Europeană, pentru a ajuta la administrarea planului Marshall pentru reconstrucţia Europei după Cel de-al Doilea Război Mondial. Mai târziu calitatea de membru a fost extinsă pentru statele din afara Europei, iar în 1961 s-a reformat luând numele de Organisation for Economic Co-operation and Development ( OECD). Romaniaa devenit, in luna octombrie 2005, membru cu drepturi depline in cadrul Comitetului Otelului din Organizaţia pentru Cooperare şi DezvoltareEconomica (OECD), statutul anterior fiind de membru observator. In politica externa a României rămâne prioritara în anul 2010 aderarea României la OCDE, cu care avem o cooperare consistentă, ca observator sau membru, în din ce în ce mai multe structuri de lucru. Portofoliul nostru de candidat pentru OCDE va fi potenţat şi de capacitatea demonstrată de a furniza asistenţă financiară şi tehnică unor state din zona Balcanilor şi din Vecinătatea Estică, co-finanţate prin fonduri ODA (Official development assistance). Prin convenţie, fluxurile ODA cuprind contribuţiile agenţiilor guvernamentale donator, la toate nivelurile, pentru ţările în curs de dezvoltare (ODA bilaterală ) şi a instituţiilor multilaterale. Încasările ODA cuprind sumele plătite de către donatori bilaterali şi instituţii multilaterale (OCDE, Glosar de termeni statistici
 
[25] Organizaţia Mondială a Comerţului (World Trade Organization) a fost conceputa de către fondatorii săi să supravegheze şi să liberalizeze comerţul internaţional. The organization officially commenced on January 1, 1995 under the Marrakech Agreement , replacing the General Agreement on Tariffs and Trade (GATT), which commenced in 1947. Organizaţia s-a înfiinţat oficial la 1 ianuarie 1995, în cadrul Acordului de la Marrakech , acord de înlocuire a Acordului General pentru Tarife şi Comerţ (GATT) din 1947.
 
[26] General Agreement on Trade in Services (GATS), Acordul General privind Comertul cu Servicii este un tratat al OMC (Organizatia Mondiala a Comertului) care a intrat in vigoare in ianuarie 1995 ca urmare a Rundei de negocieri Uruguay.The treaty was created to extend the multilateral trading system to service sector, in the same way the General Agreement on Tariffs and Trade(GATT) provides such a system for merchandise trade.Mode 3 inseamna prezenta comerciala, serviciu furnizat pe teritoriul statelor membre, prin prezenţa comercială a furnizorului.
 
[27] Agreement on Trade-Related Investment Measures ( acorduri privind măsurile in investiţii legate de comerţ ).
 
[28] D. Popescu, M. Popescu, Dreptul mediului, Tratate si documente internationale vol. 1 si 2, editura Artprint, Bucuresti, 2002.
 
 

Newsletter

Enter your email to subscribe to Newsletter:

Cosul de cumparaturi

In acest moment, COSUL DE CUMPARATURI este gol !

Moneda

Bestsellers

Cultura Trandafirilor pentru flori taiate si decor | Editura Gramen

Cultura Trandafirilor pentru flori taiate si decor | Editura Gramen

Pret intreg: 43.00 Lei (RON)
Pretul nostru: 34.40 Lei (RON)
Reducere: 8.60 Lei (RON) (20.00%)

eXTReMe Tracker