Liceenii in alerta | Autor: George Nicolae Sovu

Zair! O lume atrăgătoare şi pasionantă! Ceva ce nu am mai văzut! Am trăit altfel decât până atunci. Am văzut oameni diferiţi de noi, am studiat moravurile, obiceiurile, modul de a fi, de a gândi şi de a reacţiona al acestora. Am găsit o lume neobişnuită, am văzut peisage exotice, am făcut un salt în necunoscut.

Am trăit trecutul, prezentul şi viitorul laolaltă, pentru că Zairul este un pământ al contrastelor: contrast între negresele din mijlocul pădurii ecuatoriale pe jumătate acoperite cu un „pagne”, sfărâmând maniocul în faţa colibei primitive şi negresele elegante, cu tocuri înalte, încărcate de bijuterii, pensate şi fardate, purtând turbane sofisticate, unele conducând chiar un frumos şi strălucitor automobil, cu un aer dezinvolt... contrast între bătrânul „chef de village” vopsit pe faţă cu alb şi roşu, cu capul împodobit cu pene, îmbrăcat sumar, cu o pânză cu culori bizar combinate şi africanul purtând ochelari cu ramă groasă de baga, brăţară de aur, pantofi eleganţi şi un „abat coat”* de „haute couture”**... contrast între ritmurile barbare ale tam tamurilor şi grupurile muzicale interpretând muzică de Bach sau Mozart... contrast între cei ce împing cărucioarele „pousse pousse” şi cei ce nu se mai dau jos din Mercedesul „automatique” ultimul model, ultra sofisticat şi climatizat... contrast între vânătorii cu arc şi săgeţi din satele pierdute în adâncul pădurii ecuatoriale şi şoferii, mecanicii de locomotivă sau de vapor, medicii, inginerii şi profesorii zairezi pe care i am cunoscut pe parcursul a patru ani de convieţuire în Africa... contrast între bătrânul vrăjitor al satului, „guérisseur”*, folosind metode stranii, uneori periculoase şi crude, şi medicul autohton, devenit „l’homme en blanc”, aflat în faţa mesei de operaţii sub lumina puternică a proiectoarelor... contrast între satul din pădurea virgină şi oraşul modern.

La sat, viaţa se scurge lent, patriarhal, la fel ca acum câteva secole; la oraş găseşti o viaţă trepidantă, adaptată progresului modern, unde nimeni nu se mai miră când foloseşte trenul, automobilul, avionul, sau când citeşte ziarele locale... contrast între tam tamul străvechi şi mijloacele moderne de tele¬comunicaţii... contrast între sărăcăcioasele colibe şi uriaşele buildinguri moderne cu aer condiţionat... contrast între înălţimile înzăpezite ale munţilor şi adâncurile pădurii umede din preajma marilor lacuri şi a ecuatorului... contrast între omul din junglă care nu crede decât în forţele naturii atotstăpânitoare şi credinciosul ce cântă sub înaltele bolţi ale răcoroaselor biserici sau catedrale ce uimesc prin arhitectura şi mărimea lor... contrast între casca colonială şi pălăria de leopard – însemnul autorităţii pe aceste pământuri.

Apă, pădure, fiinţe, totul concură pentru a face din Zair un pământ al genezei. După patru ani trăiţi printre oamenii acestei ţări uriaşe, bogate şi plină de farmec, am înţeles că există posibilitatea conlucrării depline între oameni, indiferent de rasă, religie sau culoare.