Repere de interpretare in drept. Ghid de interpretare in materie civila | Autor: Lidia Barac

EXTRAS:

(...)

§2. Izvoarele dreptului civil

Izvoarele dreptului civil reprezintă (după cum am mai arătat) forma specifică de exprimare a normelor de drept civil. În doctrină, sintagma „izvor de drept” are două înţelesuri: unul material şi unul formal-juridic.

În sensul său material, prin izvor de drept se înţeleg condiţiile materiale de existenţă ale societăţii care au rolul determinant în procesul formării voinţei cuprinse în normele de drept.

În sens juridic, prin izvor de drept se înţelege forma de exprimare a normelor de drept, mijloacele specifice statale prin care voinţa este ridicată „la rangul de lege”, devenind astfel generală şi obligatorie. În sistemul nostru de drept, principalul izvor de drept îl constituie actele normative (acte juridice edictate de organele statului).

Izvoarelor dreptului se împart în: izvoare directe (actele normative) şi izvoare indirecte (practica juridică şi ştiinţa juridică). Potrivit art. 1 C. civ., sunt izvoare ale dreptului civil legea, uzanţele şi principiile generale ale dreptului.

(...)

 STOC EPUIZAT!

EXTRAS:

Intr‑o primă accepţiune, dreptul civil are înţelesul de drept subiectiv, adică înţelesul de putere conferită unei persoane de lege sau de un act juridic, în virtutea căreia acea persoană poate ea însăşi să acţioneze sau poate să pretindă altuia să acţioneze într‑un fel oarecare. De pildă, proprietarul unui bun este titularul unui drept subiectiv în temeiul căruia are puterea de a stăpâni şi folosi el însuşi bunul ori de a‑l încredinţa altuia spre folosinţă, la fel cum are puterea să dispună de bun vânzându‑l, donându‑l etc. ori consumându‑i substanţa. În schimb, acela ce vinde un bun are doar puterea de a pretinde cumpărătorului să‑i achite preţul, tot astfel cum acela care a închiriat un bun are puterea de a‑i cere locatarului să plătească chiria etc. Această primă accepţiune a dreptului civil o vom avea în vedere ceva mai încolo, cu ocazia examinării conţinutului raportului juridic civil şi a clasificării drepturilor subiective.

Într‑o a doua accepţiune, dreptul civil desemnează o ramură a sistemului nostru de drept, adică o grupare de norme şi instituţii juridice reunite, în principal, datorită obiectului lor comun de reglementare. În această accepţiune, pe care o vom avea în vedere, cu prioritate, în cele ce urmează, dreptul civil apare ca o componentă a dreptului obiectiv, adică a unui ansamblu de norme de conduită a căror existenţă şi aplicare nu este condiţionată de cunoaşterea sau perceperea lor subiectivă de către persoanele fizice sau juridice; iar, în măsura în care este vorba de anumite norme juridice concrete, care există şi se aplică la un moment dat, ramura dreptului civil este parte a dreptului pozitiv.

(...)

STOC EPUIZAT!