PACHET PROMO :: DREPT EUROPEAN :: (5 carti)

Aşa cum se va putea conchide din întregul parcurs al lucrării de faţă, în primul rând conceptul general de „cetăţenie” are o latură politică prin faptul că modalităţile de stabilire şi cadrul legal de instituire nu reprezintă altceva decât expresia voinţei suverane a unui popor.

Mai mult decât atât, orice om dintr-o societate îşi poate singur da seama că participă, în calitatea sa de cetăţean, la exercitarea puterii, astfel încât se poate spune că oricăruia dintre noi îi revine o foarte mică parte din puterea suverană a poporului. Ca exemplu elocvent în acest sens, poate fi dat dreptul cetăţenilor de a alege şi de a fi aleşi în instituţiile parlamentare.

O altă latură a cetăţeniei este cea civilă, care se referă, spre exemplu, la drepturile privind libertatea individuală. În fine, cea de-a treia latură a cetăţeniei este cea socială, care include, spre exemplu, drepturile cetăţenilor la un standard decent de viaţă, dreptul la sănătate, dreptul al educaţie, dreptul la locuinţă etc.

Structurata pe parcursul a doua parti - Partea I - Consideratii teoretice si Partea a II-a: Documente si formulare utile, lucrarea de fata abordeaza un subiect din ce in ce mai dezbatut in ultima vreme in contextul cresterii numarului de cereri in fata Curtii Europene a Drepturilor Omului.

In partea I - Consideratii teoretice cuprinde mai multe capitole de un real folos in activitatea oricarui jurist sau schiar student la drept, precum:

- Drepturile omului pe continentul european si sistemul institutional de aparare si garantare;

- Organizarea si functionarea Curtii Europene a Drepturilor Omului;

- Procedura in fata Curtii Europene a Drepturilor Omului;

- Rolul avocatului in procedurile Curtii Europene a Drepturilor Omului;

- Rolul agentului guvernamental in procedurile Curtii Europene a Drepturilor Omului;

- Conventia Europeana a Drepturilor Omului si Uniunea Europeana (acest capitol cuprinde o prezentare pe larg a Cartei Drepturilor Fundamentale de la Lisabona, intrata in vigoare la 1 decembrie 2009, Carta care instituie personalitate juridica proprie Uniunii Europene).

Cea de-a doua parte a lucrarii - Documente si formulare utile - este de natura a da o latura foarte practica cartii, reunind principalele reglementari necesare unei persoane care doreste sa formuleze o plangere catre Curtea Europeana a Drepturilor Omului:

- Conventia Europeana a Drepturilor Omului si Protocoalele aditionale;

- Legislatia interna in materie;

- Regulamentul CEDO;

- Cerere de masuri provizorii;

- Cerere introductiva de instanta;

- Observatiile scrise;

- Cereri privind satisfactia echitabila;

- Nota in atentia persoanelor care doresc sa se adreseze Curtii;

- Model de procura pentru reprezentarea in fata CEDO 

România a aderat la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007. Din acel moment am făcut parte direct din aşa-numita „construcţie europeană” ce începuse cu jumătate de secol înainte, la iniţiativa Franţei şi Germaniei de a-şi pune în comun producţia de cărbune şi oţel. Deşi proiectul aderării la UE s-a bucurat de o mare susţinere în rândul populaţiei, ce însemna mai precis acest lucru era şi, din păcate, încă este, pentru majoritatea concetăţenilor noştri, o necunoscută. Ei au susţinut aderarea, mai ales plecând de la considerentul că nivelul de trai din ţările Uniunii Europene este unul cu mult mai ridicat decât cel din România şi, de aceea, se spera ca din momentul integrării în UE şi traiul românilor să se îmbunătăţească simţitor. Dacă rezultatele aderării sunt acum, la trei ani după momentul 2007, încă subiect de dezbatere, necunoaşterea realităţilor construcţiei comunitare se păstrează încă la aceleaşi niveluri. De altfel, şi interesul pentru Uniune a scăzut, el fiind reaprins cât de cât doar cu ocazia celor două campanii electorale din 2007 şi 2009 pentru alegerea parlamentarilor europeni. Din păcate şi respectivele două momente nu au făcut, de multe ori, decât să aducă o şi mai mare confuzie în ceea ce cred românii despre UE, emblematice fiind campaniile unor candidaţi care susţineau că odată ajunşi în Parlamentul European vor „rezolva” un domeniu precum pensiile. Necunoaşterea modului în care funcţionează cu adevărat Uniunea nu este însă specifică doar românilor; ea se întinde în toate ţările membre UE şi provine chiar din modul în care a fost construită aceasta la mijlocul secolului trecut. Dat fiind că naţiunile europene trecuseră prin două războaie mondiale care exacerbaseră sentimentul naţional, a fost destul de greu să se impună o construcţie solidă, de genul SUA; în schimb, s-a optat spre politica paşilor mărunţi şi a compromisului între nivelul naţional şi cel comunitar de luare a deciziilor. Astfel, fiecare din principalele instituţiile create în Comunităţi a fost lăsată să aibă un cuvânt de spus, mai mult sa mai puţin important: Comisia Europeană pentru că reprezenta, într-un fel, actorul cel mai independent de interesele naţionale, Consiliul de Miniştrii tocmai pentru că le reprezenta cel mai direct iar Parlamentul European, ca reprezentant direct al cetăţenilor statelor membre. Aşa s-a ajuns ca, pentru adoptarea unui act legislativ comunitar, acesta să fie trecut printr-un proces complicat în care erau implicate toate instituţiile citate. Ori, pentru omul de rând, căruia nici măcar nivelul naţional de funcţionare a statului nu îi este foarte clar, nivelul comunitar deja devenea o nebuloasă. În anii 2000 s-a dorit, cel puţin la nivel declarativ, ca Uniunea să fie adusă „mai aproape” de cetăţenii ei. Astfel s-au luat câteva iniţiative, cea mai cunoscută fiind aceea a „Constituţiei europene”, prin care se dorea atât o simplificare a cadrului legislativ comunitar primar cât şi o creştere a importanţei nivelului comunitar în viaţa de zi cu zi a cetăţenilor UE, precum şi democratizarea mai mare a modului de funcţionare a structurii Unionale, printr-o mai mare putere acordată Parlamentului European, ca for direct ales de cetăţeni. Rezultatul nu a fost cel aşteptat, proiectul de „Tratat instituind o Constituţie pentru Europa” fiind un text complex, de sute de pagini, spre deosebire de simplitatea Constituţiilor naţionale, şi având şi defectul fundamental că nu a putut fi pus în practică. În schimb, s-a optat pentru un nou tratat modificator al celor deja existente, practică ce duce la crearea unui cadru deosebit de stufos şi nedesluşit pentru nespecialişti. S-a ajuns astfel ca Uniunea să fie, în continuare, ceva depărtat de conştiinţa cetăţeanului de rând, chiar dacă impactul ei este direct asupra a multor laturi din viaţa de zi cu zi a acestuia. Relevant pentru modul în care europenii privesc construcţia europeană este faptul că aproape de fiecare dată, în ultimii 20 de ani, când li s-a cerut opinia în cadrul unor referendumuri cu privire la schimbările aduse cadrului unional, ei s-au opus, cel puţin într-o primă fază. Astfel, danezii au respins la începutul anilor `90 Tratatul de la Maastricht, irlandezii peste un deceniu pe cel de la Nisa, francezii şi olandezii Constituţia Europeană iar irlandezii au recidivat în privinţa Tratatului de la Lisabona. Un alt exemplu oficial de cât de „populară” este Uniunea printre cetăţeni este şi extrem de slaba lor participare la alegerile pentru Parlamentul European. Cartea de faţă îşi doreşte să aducă lumină, atât publicului larg cât şi celor cu activităţi legate direct de fenomenul comunitar, cu privire la unul dintre cele mai importante aspecte ale Uniunii, sistemul său instituţional. Pentru a realiza acest lucru am structurat prezentarea pe mai multe capitole, unul cu privire la modul în care Uniunea s-a dezvoltat de la începuturi şi până în prezent, altul în care se tratează caracteristicile generale ale sistemului instituţional comunitar şi, apoi, câte unul pentru fiecare dintre instituţiile care fac parte din acest sistem, astfel cum a fost el redesenat de Tratatul de la Lisabona intrat în vigoare la sfârşitul anului 2009, respectiv 1 decembrie. În cadrul prezentării fiecărei instituţii s-a încercat cuprinderea cât mai multor aspecte, de la modul în care e organizată, la modul de funcţionare sau atribuţiile sale, însă s-a insistat şi pe prezentarea personalului care face parte din conducere, considerându-se că acesta, de multe ori, ajunge să reprezinte mult mai mult pentru caracteristicile vieţii unui organism decât litera unui Tratat sau Regulament de Funcţionare. În acelaşi timp am dorit să prezentăm şi exemple concrete din modul în care aceste instituţii au fost implicate în viaţa Uniunii, pentru a trece dincolo de discursul pur teoretic, în zona practicii de zi cu zi.

În prezent, poate cel mai vizibil beneficiu adus de integrare pentru omul obişnuit este libera circulaţie în spaţiul comunitar. Un adevărat salt de uriaş de la regimul de acum două decenii, în care dorinţa de a trece graniţa rămânea la stadiul de vis pentru majoritatea cetăţenilor, la cel actual în care singurul document necesar pentru a intra pe teritoriul majorităţii statelor membre UE este Cartea de identitate. 

Având o tematică extrem de actuală, lucrarea prezintă o analiză a principalelor obiective, instrumente, mecanisme, realizări şi perspective ale Politicii Europene de Vecinătate. Având în vedere apariţia acestei politici în anii 2003-2004, tema de cercetare suscită interesul cititorului, permanentele schimbări la nivel european în ceea ce priveşte conturarea şi consolidarea acestei noi politici transformând cercetarea iniţiată de autoare într-un demers extrem de complex.

Analiza şi urmărirea în dinamică a documentelor oficiale, a discursurilor factorilor implicaţi în construirea acestei politici, prezentarea detaliată a proiectelor Uniunii Europene privind vecinătatea sa estică şi sudică, consideraţiile autoarei pe marginea unor concepte precum transferul de norme şi standarde, diplomaţia transformaţională, condiţionalitatea, influenţele cu caracter interguvernamental, rolul şi contribuţia României în conturarea şi consolidarea acestei politici de vecinătate, precum şi concluziile argumentate ale întregii lucrări oferă valoare adăugată rezultatelor cercetării autoarei. 

Prezentul Pachet PROMO pentru pregătirea examenului de ADMITERE ÎN BAROU 2012-2013 (Sinteze, Legislatie) reprezinta o oferta de cărţi utilă celor care se vor pregăti pentru susţinerea examenelor de admitere si definitivat pentru anul 2012-2013.

Pachetul PROMO propus de Editura Nomina Lex este compus din 7 carti, respectiv:

1. Organizarea si exercitarea profesiei de avocat. Sinteze pentru pregatirea examenelor de admitere si definitivare in profesia de avocat, Editia a IV-a, 2012 - Autori: Av. Eduard Dragomir, Av. Roxana Paliţă - Editura Nomina Lex, Bucuresti, 2012;

2. Drept civil. Sinteze pentru pregatirea examenelor de admitere si definitivare in profesia de avocat, Editia a III-a, 2012 - Autori: Av. Eduard Dragomir, Av. Roxana Paliţă - Editura Nomina Lex, Bucuresti, 2012;

3. Drept Procesual Civil. Sinteze pentru pregatirea examenelor de admitere si definitivare in profesia de AVOCAT (EDITIA A III-A, 2011) - Autori: Av. Eduard Dragomir, Av. Roxana Paliţă - Editura Nomina Lex, Bucuresti, 2012

4. Drept procesual penal. Sinteze pentru pregatirea examenelor de admitere si definitivare in profesia de AVOCAT (editia a IV-a, 2013) - Autori: Av. Eduard Dragomir, Av. Roxana Paliţă - Editura Nomina Lex

5. Drept penal. Sinteze pentru pregatirea examenelor de admitere si definitivare in profesia de AVOCAT, editia 2011 - Autori: Av. Eduard Dragomir, Av. Roxana Paliţă - Editura Nomina Lex

6. Legislatia profesiei de avocat, editia a III-a, 2012, cu teste grila

7. Noul Cod Civil Republicat, Ad litteram (Editie cartonata, interior cusut - Noiembrie 2011)

REDUCERE: 30% 

Pachetul contine 6 carti in materia Dreptului comunitar: 

1. Politica Europeana de Vecinatate 

2. Instituţiile Uniunii Europene conform Tratatului de la Lisabona 

3. Cetatenia Europeana 

4. Libertatea de circulatie a persoanelor 

5. Curtea Europeana a Drepturilor Omului

6. Tratatul de la Lisabona

Lucrarea Tratatele fundamentele ale Uniunii Europene (2012) | Editie coordonata de judecator dr. Ungureanu Diana, conţine versiunile consolidate ale Tratatului privind Uniunea Europeană, Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene şi Cartei drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, cu modificările aduse prin Tratatul de la Lisabona, intrat în vigoare la 1 decembrie 2009.

EDITIE EPUIZATA!

Noua editie 2013 (CLICK AICI)

Fundamentul juridic al Uniunii Europene este reprezentat de două tratate: Tratatul privind Uniunea Europeană şi Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.

Denumirea mult mai cunoscută, „Tratatul de la Lisabona” reprezintă, din punct de vedere juridic, un „tratat de modificare” a instrumentelor juridice anterioare – un compromis între necesitatea unei reforme, pe de o parte, şi nevoia de a păstra simbolistica şi nivelul declarativ al ambiţiilor la un nivel cât mai scăzut.

Tratatul de la Lisabona aduce cele mai importante modificări în structura Uniunii Europene după Maastricht, printr-o modalitate „cuminte” din punctul de vedere al imaginii, dar sigură din punct de vedere juridic. De asemenea, flexibilitatea introdusă de Tratat, prin clauzele pasarele (prevăzute şi în Tratatul constituţional) şi prin clauza de revizuire simplificată, reprezintă un pas înainte deosebit de important, care dă posibilitatea ajustării cadrului constituţional al Uniunii în mod rapid şi eficient, în funcţie de evoluţii punctuale, cu respectarea garanţiilor de „menţinere a suveranităţii” statelor membre.

Potrivit art. 34 al Conventiei Europene a Drepturilor Omului: “Curtea poate fi sesizată printr-o cerere de către orice persoană fizică, orice organizaţie neguvernamentaiă sau orice grup de particulari care se pretinde victima unei încălcări de către una din Înalteie Părti Contractante a drepturilor recunoscute în Conventie sau în protocoalele sale” (s.n. — R.D.).

Din textul citat, rezultă conditiile puse de Convenţie pentru ca o cerere individuală să îndeplinească criteriile legitimării active a unei actiuni care face obiectul unei proceduri declansate la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cu alte cuvinte, aspectul activ al competenţei personale a Curţii asupra cererilor individuale.

Aceste conditii sunt: capacitatea procesuală activă, calitatea procesuală activă si interesul de a acţiona. Aceste condiţii pe care niciodată jurisprudenţa nu le-a sistematizat ca atare — au un conţinut specific materiei Conventiei Europene a Drepturilor Omului si procedurii în fata Curtii de la Strasbourg. Chiar dacă structura lor calchiază de regulă tiparele procedurii civile interne după care s-a inspirat, aprecierea asupra îndep!inirii acestor conditii nu va urma în mod necesar criteriile de recunoastere a locus standiîn dreptul naţional.

Autoarea isi propune sa analizeze critic si comparativ, astfel dupa cum precizeaza de la bun inceput, implicatiile si efectele pe care le au hotararile celor doua mari jurisdictii europene in dreptul intern, Curtea de la Strasbourg si Curtea de Justitie a Uniunii Europene de la Luxemburg, fiecare cu competente precis determinate ce isi pun pecetea asupra modului de interpretare si de aplicare a normelor juridice nationale in materia protectiei drepturilor si libertatilor fundamentale, in special din punctul de vedere "al respectarii standardelor minime de garantare a principiului egalitatii si a dreptului la nediscriminare" Recentele modificări ale dispoziţiilor art. 6 alin. (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană, aşa cum acesta a fost completat de Tratatul de la Lisabona, statuează că „Uniunea aderă la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale”. Curtea de Justiţie a Uniunii Europene va coopera, într-un cadru juridic modern oferit de viitorul Acord de aderare a UE la Convenţie, cu instanţa de la Strasbourg, conform principiului complementarităţii.

BIBLIOGRAFIE:

Până în prezent, în literatura de specialitate din România această temă nu a fost analizată autonom, ci numai incidental, în contextul prezentării şi analizării instituţiilor Uniunii Europene.

Prezenta lucrare, Dreptul procesual al Uniunii Europene | Autor: Petrescu Oana Mariuca, prin conţinutul său reprezinta un instrument util şi necesar pentru cunoaşterea şi înţelegerea cât mai bine de către teoreticieni, studenţi, masteranzi, precum şi de către practicienii în domeniu, indiferent că sunt judecători, procurori, avocaţi sau funcţionari publici ce îşi desfăşoară activitatea în cadrul administraţiei publice centrale şi locale, a sistemului jurisdicţional al Uniunii Europene, dar mai ales a regulilor de procedură care guvernează orice proces pendinte în faţa instanţelor de judecată ale Uniunii, indiferent de domeniu (civil, comercial, administrativ etc.).

Protecţia investiţiilor străine directe in Romania a devenit un fenomen; statele membre ale Uniunii Europene sunt legate printr-o serie de acorduri bilaterale de sprijin şi protecţie reciprocă a investiţiilor, încheiate fie între două state membre (numite acorduri intracomunitare), fie între un stat membru şi unul care nu este membru UE (numite acorduri extracomunitare).

Au fost aduse schimbări importante de catre Tratatul de la Lisabona care încredinţează investiţiile străine directe exclusiv autorităţii Uniunii.

Prezenta lucrare abordează problematica investiţiilor străine directe în UE atât din perspectiva dreptului internaţional, căruia protecţia investiţiilor îi aparţine de drept prin rădăcinile sale, cât şi prin prisma instituţiilor de drept privat care se promovează în mod necesar în acest sistem al protecţiei investiţiilor.

Cartea se adresează atat practicienilor dreptului, economiştilor, acolo unde este vorba despre investiţii care depăşesc frontierele unui stat, cat si cititorilor din domeniul financiar, bancar, asigurări, sectorul de stat (pentru care prezintă, ca element indispensabil, riscul litigiilor îndreptate împotriva statului).

Cartea va avea căutare şi în rândul studenţilor facultăţilor de drept, institutelor de studii economice şi economico-administrative.

Extras:

Cuvânt-înainte

Motto:

„Nu trăi nici cu gândul la trecut, nici la viitor, doar lasă munca zilnică să îti folosească toată energia si vei ajunge să fii satisfăcut”

Sir William Osler

Fenomene negative cum sunt: cresterea sărăciei, a somajului si evolutia demografică negativă sunt consecintele insecuritătii în care trăim, si se datorează multiplelor si variatelor forme de dezvoltare economică si socială; impactul si efectele migratiei internationale aflată în expansiune influentează de asemenea piata muncii si, pe cale de consecintă, politica socială. Orice stat, în fiecare etapă pe care o traversează trebuie să răspundă unor astfel de provocări, să fie pregătit să găsească un echilibru viabil între protectia socială, echitatea functionării sistemului legislativ al muncii si eficienta economică, urmărind permanent adaptarea lor la realitătile economice si sociale contemporane.

Această lucrare îsi propune o analiză sistematizată, completă si la zi a normelor juridice internationale (ONU, OIM), a celor elaborate de Consiliul Europei si Uniunea Europeană cu privire la protectia migrantilor. Lucrarea se adresează specialistilor, tuturor celor care doresc să lucreze în afara granitelor tării si, nu în ultimul rând, se adresează studentilor în drept, în special studentilor-masteranzi care doresc să dobândească o specializare în domeniul dreptului social european sau/si al relatiilor de muncă si industriale oferindu-le un instrument de pregătire a examenelor, temeiurile epistemice si aplicative de a studia si întelege mai uúor maniera în care sunt grefate drepturile de securitate socială pe relatia individuală de muncă si cum se integrează acestea în procesul globalizării după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona (1 decembrie 2009).

Multumesc editurii C.H. Beck, care a făcut posibilă aparitia lucrării, multumesc studentilor mei, care prin cercetarea întreprinsă si participarea lor activă la dezbateri m-au determinat să scriu această carte si multumesc anticipat tuturor cititorilor ei. Îmi doresc ca prin această lucrare să nu trezesc doar curiozitatea publicului interesat sau a specialistilor, ci, mai ales, dorinta acestora de a se apleca mai profund asupra unei problematici cu care, mai devreme sau mai târziu, ne confruntăm cu totii.

Claudia Ana Moarcăs Costea

Care sunt principalele momente de evoluţie a eforturilor europene, stadiul actual al integrării şi nivelul de operaţionalizare a instrumentelor UE pentru managementul situaţiilor de criză?

Care sunt aşteptările comunităţii internaţionale de la implicarea UE în gestionarea riscurilor şi crizelor la nivel global?

Care este rolul structurilor de intelligence ale UE în manifestarea Uniunii ca actor global?

Care este potenţialul actual şi de perspectivă al UE pentru influenţarea mediului internaţional de securitate?

Care sunt principalele determinări ale Politicii de Securitate şi Apărare Comună asupra politicii de securitate a României?

Care va fi viitorul relaţiilor UE – NATO?

Pentru toate aceste intrebari, dar si pentru altele, veti gasi răspunsul în conţinutul lucrării, creandu-se astfel un alt nivel de înţelegere a fenomenului numit securitate europeană.

Prof. univ. dr. Nicolae Popa

Lucrarea Timpul de munca si de odihna in dreptul national si dreptul Uniunii Europene analizeaza detaliat dreptul românesc, cât şi cel comparat, si supune atentiei o temă dintre cele mai ofertante atât sub aspect ştiinţific, dar şi practic, respectiv timpul de muncă şi de odihnă al salariaţilor.

Aceasta lucrare integrează în mod coerent analiza dispoziţiilor Codului muncii, a unor legi speciale derogatorii, aspecte de drept comparat, de practică judiciară naţională şi europeană şi de examen al literaturii juridice în materia supusă analizei. Dreptul românesc este analizat din perspectiva modului de transpunere a Directivei 2003/88/CE privind anumite aspecte ale organizării timpului de muncă, dar şi a modalităţilor de transpunere a prevederilor directivei în alte sisteme de drept, precum şi prin prisma practicii în materie a Curţii Europene de Justiţie.

Identificarea unor constante de reglementare a timpului de muncă şi a timpului de odihnă, în evoluţia dreptului românesc al muncii, poziţionarea soluţiilor româneşti în contextul celor pentru care s-a optat în alte sisteme de drept, raportarea dreptului românesc la cel european, în încercarea de subliniere atât a temelor incomplet sau insuficient transpuse, cât şi a reglementărilor mai protective întâlnite în sistemul nostru de drept, faţă de cele la care ne-ar fi obligat legiuitorul european – constituie preocupările centrale ale prezentei lucrări.

Asadar, aceasta carte îşi propune o analiză în detaliu, atât în planul dreptului românesc, cât şi în cel a dreptului european a unei teme care constituie subiectul unor dezbateri inepuizabile la nivel european, respectiv timpul de muncă şi de odihnă al salariaţilor.

Importanţa temei supusă analizei rezidă din necesitatea reglementării echilibrate a raporturilor juridice de muncă, cu privire specială asupra timpului de muncă şi a timpului de odihnă, asigurarea stabilităţii acestor raporturi, a drepturilor si obligaţiilor angajatorilor si salariaţilor, prezentând atât un interes general, cât si unul particular, deoptrivă pentru angajatori si salariati.

Satisfacerea exigenţelor actuale ale organizării timpului de muncă, în corelaţie cu timpul de odihnă, impune pe de o parte negocierea colectivă, şi pe de altă parte, asigurarea unor repere legale minime sau maxime, care să garanteze protecţia sanătăţii si securităţii salariaţilor.

Dispoziţiile dreptului intern sunt analizate atât la nivel teoretic, cât şi practic, din perspectiva modului de transpunere a Directivei 2003/88/CE privind anumite aspecte ale organizării timpului de muncă, dar şi a modalităţilor de transpunere a prevederilor directivei în alte sisteme de drept, precum şi prin prisma practicii în materie a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Un capitol este dedicat prevederilor Cartei sociale europene revizuită şi deciziilor relevante pronunţate de Comitetului European de Drepturi Sociale.

Printr-o abordare echilibrată atât la nivel teoretic, dar şi practic al subiectului supus analizei, prezenta lucrare se constituie într-un veritabil instrument de lucru adresat atât teoreticienilor, dar în egală masură şi practicienilor, putând constitui totodată un veritabil manual didactic.

EXTRAS:

Dreptul internaţional este strâns legat de apariţia şi dezvoltarea statelor, a unor entităţi internaţionale şi de modificările din relaţiile internaţionale, evoluând odată cu schimbările politice, economice, conceptuale şi de mentalitate din societăţile timpului. Dreptul internaţional a fost reconceptualizat în urma apariţiei pe scena internaţională a organizaţiilor internaţionale, a naţiunilor ce luptă pentru eliberare şi a formării statelor independente şi a evoluat în funcţie de trăsăturile societăţii internaţionale actuale, având drept caracteristici diversitatea şi universalitatea.

Dreptul internaţional s-a diversificat odată cu apariţia unor noi subiecte de drept interna- ţional, cu competenţe diferite de cele ale statelor. Pe primul plan rămân statele, ca subiecte originare de drept internaţional, iar pe cel de-al doilea plan sunt organizaţiile internaţionale guvernamentale, ale căror competenţe şi atribuţii sunt fixate de către state. Diversitatea este determinată şi de extinderea câmpului său normativ la noi domenii.

Universalitatea societăţii internaţionale a impus elaborarea de noi reguli de drept internaţional sau adaptarea celor existente. Are loc un proces de codificare în domeniul dreptului internaţional. Pe lângă consacrarea normelor vechi sau crearea, pe cale convenţională, de norme noi, în această perioadă este conferită o valoare normativă unor principii de bază ale raporturilor între state. Este vorba despre principiul reglementării paşnice a diferendelor, dreptul popoarelor de a dispune de ele însele, vechiul principiu al egalităţii statelor.

Dreptul european al contractelor 

Realitati. Influente. Domeniu de aplicare 

Autor: Orga-Dumitriu Gina

Teren privilegiat de afirmare a unui autentic voluntarism doctrinar şi a iniţiativelor instituţionale la nivelul Uniunii Europene, domeniul dreptului contractelor îşi trăieşte propriile experienţe sub impactul fenomenului mai larg al „europenizării”.

Obiectivul unei imagini mai coerente asupra ansamblului eterogen de instrumente alcătuind dreptul european al contractelor în stadiul său de dezvoltare actual, nefiind ignorate nici identităţile naţionale ale contractului şi nici noile forme de acţiune angajate în materie, a animat întreg discursul lucrării, legitimând dimensiunea comparativă, normativă şi prospectivă a cercetării întreprinse

Fenomenul globalizării, care marchează pregnant începutul secolului XXI, are un impact nemijlocit şi asupra criminalităţii, care a dobândit în ultimii ani valenţe transnaţionale.

In spaţiul Uniunii Europene, libertatea de circulaţie a persoanelor poate avea ca efect nedorit dezvoltarea infracţionalităţii transeuropene, în lipsa unor măsuri eficiente de prevenire şi combatere a unui asemenea fenomen. Astfel, atât la nivel universal, cât şi la nivel regional, s-a impus intensificarea cooperării internaţionale în materie penală şi adoptarea unor noi instrumente juridice, menite a da un răspuns eficient unei criminalităţi fără frontiere. Demersul nostru ştiinţific urmăreşte să aducă la zi cercetările în domeniul cooperării juridice şi judiciare internaţionale în materie penală şi să abordeze de o manieră unitară diferitele forme de cooperare: extrădarea şi predarea în baza unui mandat european de arestare; predarea către tribunalele internaţionale, cu precădere Curtea Penală Internaţională; transferul de proceduri în materie penală; transferarea persoanelor condamnate; asistenţa judiciară internaţională în materie penală, inclusiv cea între statele membre ale Uniunii Europene.

Intreaga lucrare îşi propune să aducă argumente juridice solide privind rolul pe care instrumentele juridice privind cooperarea internaţională şi europeană în materie penală îl au nu doar în dezvoltarea dreptului internaţional penal, ci şi în stabilirea unor standarde comune privind dreptul penal internaţional.

Respingerea trimiterilor preliminare se constituie într-un domeniu distinct în cadrul relaţiei între instanţele judecătoreşti naţionale şi Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. În acest cadru, judecătorul naţional este în plenipotenţa puterilor sale de judecător european, cel care apreciază îndeplinirea condiţiilor privind admisibilitatea trimiterii preliminare şi care, în temeiul tratatelor europene şi al legilor naţionale, poate trece la interpretarea şi aplicarea dreptului Uniunii Europene.

Volumul constituie un ghid aplicat pentru practicieni – în special pentru judecători şi avocaţi – în privinţa temeiurilor juridice care ar putea fi avute în vedere în solicitarea iniţierii unei cereri pentru pronunţarea unei decizii preliminare, dar mai ales a motivelor care au condus la respingerea cererii.

În toate cazurile, responsabilitatea revine judecătorului naţional care trebuie să fie pregătit pentru dialogul jurisdicţional. Reunirea între aceleaşi coperţi a tipologiilor esenţiale de respingere a trimiterilor preliminare nu îndrumă instanţele judecătoreşti la absenţa dialogului judiciar, ci oferă indicii cu privire la calitatea acestui dialog, esenţial pentru funcţionarea Uniunii Europene (şi pentru corecta aplicare a acestui drept în România).