Drept Civil

Lucrarea are un caracter extrem de aplicat, fiind propus în principiu, aproape fiecărui tip de contract civil prezentat, un model de contract aplicativ şi extrem de actual şi pertinent în viaţa practică a juriştilor contemporani, dar şi un pachet de teste de autoevaluare a cunoştinţelor dobândite prin studiul lucrării, teste ce exprimă o modalitate variată de evaluare şi care cuprind atât subiecte tradiţionale de sinteză asupra diferitelor contracte juridice îngemănate cu rol de surprindere a diferenţelor specifice fiecărui tip de contract, teste grilă sau chiar provocări adresate cititorului de redactare la solicitarea uneia dintre părţi a unui anumit tip de contract.

Prezenta lucrare analizează problematica dreptului la moştenire, de o manieră comparativă, prin raportare atât la dispoziţiile Codului civil în vigoare, cât şi la cele ale Codului civil de la 1864, venind astfel, credem noi, în sprijinul studenţilor de la facultăţile de profil, teoreticienilor şi practicienilor dreptului.

A fost aleasă această metodă de prezentare a materiei moştenirilor, întrucât dispoziţiile vechii reglementări vor mai prezenta utilitate o perioadă semnificativă de timp de acum înainte, moştenirile deschise anterior datei de 1 octombrie 2011 fiind guvernate, în virtutea principiului tempus regit actum, de regulile acestuia. În temeiul acestui considerent, s-a încercat relevarea noutăţilor aduse de Legea nr. 287/2009 în materie.

În lucrare sunt identificate unele insuficienţe ale dispoziţiilor Codului civil în vigoare, cu incidenţă în materia moştenirilor şi, într-o oarecare măsură, sunt propuse anumite remedii ale acestora. Această ediție este completată cu aspecte care, la momentul apariţiei primei ediţii (februarie 2012), nu au fost avute în vedere. Ea reflectă, în egală măsură, şi concepţiile doctrinare, exprimate între timp în acest domeniu de interes, aduce noi argumente în susţinerea anumitor puncte de vedere, consolidându-le, şi renunţă (în foarte puţine cazuri, însă) la unele opinii mai puţin argumentate în favoarea altora.

Dupa Cursul de drept civil. Partea generala, Profesorul Gabriel Boroi si colaboratorii sai Carla Alexandra Anghelescu si Bogdan Nazat continua analiza institutiilor din noul Cod civil cu acest Curs de drept civil. Drepturile reale principale.

Gandindu-se in special la studentii care iau prima data contact cu materia, precum si la absolventii care se pregatesc pentru examenele de admitere si definitivat in profesiile juridice, autorii au realizat o lucrare sintetica si explicita, care prezinta institutiile specifice drepturilor reale principale intr-un mod clar si accesibil.

Cartea cuprinde, pe langa explicatiile teoretice si analiza solutiilor din practica judiciara, intrebari sub forma de teste grila, necesare atat pentru facilitarea intelegerii notiunilor de baza, cat si pentru pregatirea examenelor sau concursurilor. Editia de fata, revizuita si adaugita de autori, actualizeaza materialul cu legislatia in vigoare la data de 15 noiembrie 2013, marcand ultimele modificari ale actelor normative speciale in domeniu, precum si noile norme procedurale civile aplicabile.

Lucrarea de fata cuprinde textul noului Cod civil si 9 dintre cele mai uzitate legi speciale relevante in materie, actualizate pana la data de 15 noiembrie 2013.

Aceste legi sunt cele privitoare la actele de stare civila, bunurile proprietate publica, expropriere, cadastrul si publicitatea imobiliara, inscrierea in Arhiva Electronica de Garantii Reale Mobiliare, protectia chiriasilor, dobanda legala remuneratorie si penalizatoare.

EXTRAS:

(...)

Art. 14. Buna-credinţă. (1) Orice persoană fizică sau persoană juridică trebuie să îşi exer‑ cite drepturile şi să îşi execute obligaţiile civile cu bună-credinţă, în acord cu ordinea publică şi bunele moravuri.

(2) Buna-credinţă se prezumă până la proba contrară.

Reglementarea anterioară: C. civ. 1864:

► art. 970 alin. (1): „Convenţiile trebuie executate cu bună-credinţă”;

► art. 1899 alin. (2): „Buna-credinţă se presupune totdeauna şi sarcina probei cade asupra celui ce aleagă rea-credinţă (C. civ. 486, 487, 960)”.

Legislaţie conexă: - art. 57 C. Rom.; 

- art. 12 NCPC.

Art. 15. Abuzul de drept. Niciun drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau pă‑ gubi pe altul ori într-un mod excesiv şi nerezonabil, contrar bunei-credinţe.

Reglementarea anterioară: Decretul nr. 31/1954: art. 3: „(1) Drepturile civile sunt ocrotite de lege.

(2) Ele pot fi exercitate numai potrivit cu scopul lor economic şi social”.

Legislaţie conexă: art. 17 CEDO.

(...)

EXTRAS:

(...)

§2. Izvoarele dreptului civil

Izvoarele dreptului civil reprezintă (după cum am mai arătat) forma specifică de exprimare a normelor de drept civil. În doctrină, sintagma „izvor de drept” are două înţelesuri: unul material şi unul formal-juridic.

În sensul său material, prin izvor de drept se înţeleg condiţiile materiale de existenţă ale societăţii care au rolul determinant în procesul formării voinţei cuprinse în normele de drept.

În sens juridic, prin izvor de drept se înţelege forma de exprimare a normelor de drept, mijloacele specifice statale prin care voinţa este ridicată „la rangul de lege”, devenind astfel generală şi obligatorie. În sistemul nostru de drept, principalul izvor de drept îl constituie actele normative (acte juridice edictate de organele statului).

Izvoarelor dreptului se împart în: izvoare directe (actele normative) şi izvoare indirecte (practica juridică şi ştiinţa juridică). Potrivit art. 1 C. civ., sunt izvoare ale dreptului civil legea, uzanţele şi principiile generale ale dreptului.

(...)

 STOC EPUIZAT!

EXTRAS:

Art. 535. Noţiune. Sunt bunuri lucrurile, corporale sau necorporale, care constituie obiectul unui drept patrimonial.

Doctrină

1. Într-un prim înţeles, termenul „bun” desemnează orice lucru cu privire la care pot exista drepturi (şi obligaţii) patrimoniale. Într-un al doilea înţeles – mai larg –, termenul „bun” desemnează orice element al activului patrimonial al unei persoane; cu alte cuvinte, „bunul” – în sens larg – se referă nu numai la lucruri, ci şi la drepturile privitoare la acele lucruri (M.I. Eremia, în Tratat de drept civil, 1967, p. 209).

2. Bunul, în sens restrâns, reprezintă valoarea economică ce este utilă pentru satisfacerea nevoilor materiale şi spirituale ale omului şi care este susceptibilă de apropriere (însuşire) sub forma drepturilor patrimoniale (G. Boroi, p. 97).

3. Bunurile se clasifică în următoarele categorii:

1) după criteriul stabilităţii aşezării lor, determinată de natura bunului ori calificarea dată de lege:

a) mobile şi b) imobile;

2) după cum sunt aflate sau nu în comerţ:

a) aflate în circuitul civil şi b) scoase din circuitul civil;

3) după modul de determinare:

a) determinate individual şi b) determinate generic;

4) după criteriul posibilităţii de a fi înlocuite unele cu altele în executarea unei obligaţii:

a) fungibile şi b) nefungibile;

5) după criteriul caracterului lucrului de a face obiectul folosinţei repetate sau de a-şi pierde fiinţa la prima lui întrebuinţare:

a) consumptibile şi b) neconsumptibile;

6) după cum sunt sau nu susceptibile de a produce fructe:

a) frugifere şi b) nefrugifere;

7) după cum existenţa bunului este materială sau abstractă:

a) corporale şi b) incorporale;

8) după cum pot fi sau nu împărţite:

a) divizibile şi b) indivizibile;

9) după corelaţia dintre ele: a) principale şi b) accesorii;

10) după criteriul domenialităţii: a) din domeniul public şi b) din domeniul privat;

11) după cum sunt sau nu susceptibile de urmă- rire silită: a) sesizabile şi b) insesizabile;

12) în regim matrimonial: a) comune şi b) proprii;

13) în funcţie de rolul lor în procesul de producţie: mijloace fixe, mijloace circulante, produse şi fonduri băneşti

(M. Costin, M.Mureşan, V.Ursa, p. 54, 55; I. Rosetti-Bălănescu ş.a., p. 159, 160; M.I. Eremia, p. 210-229; G. Boroi, p. 98 şi urm.).

(...)

EXTRAS:

Secţiunea 1

Noţiune, terminologie specifică

şi fundamentare legală

§1. Noţiune

Articolul 953 C. civ. defineşte moştenirea ca fiind „transmiterea patrimo‑ niului unei persoane fizice decedate către una sau mai multe persoane în fiinţă”. Prin această definiţie, legiuitorul a încercat să evidenţieze trăsăturile esenţiale ale noţiunii de moştenire. Astfel fiind definită, rezultă că:

– moştenirea reprezintă una dintre modalităţile de transmitere a patrimoniului sau o modalitate de dobândire a proprietăţii. Actuala reglemen‑ tare, în cuprinsul art. 557 alin. (1), prevede că „dreptul de proprietate SE poate dobândi, în condiţiile legii, prin convenţie, prin moştenire legală sau testamentară, accesiune, uzucapiune etc.”

– obiectul transmisiunii îl reprezintă patrimoniul, ca universalitate a drep‑ turilor şi obligaţiilor cu valoare economică, ce aparţin unui subiect de drept[1], fiind astfel excluse acele drepturi nepatrimoniale, drepturile cu caracter viager, alte obligaţii intuitu personae ale defunctului (obligaţia de întreţinere etc.).

– subiectele raportului de drept succesoral sunt: persoana fizică dece‑ dată, în calitate de transmiţător (persoana al cărei patrimoniu se transmite nu poate fi decât o persoană fizică, deoarece transmiterea patrimoniului unei persoane juridice este supusă regulilor speciale) şi una sau mai multe persoane (fizice sau juridice), în calitate de dobânditor/dobânditori.

(...)

EXTRAS:

Titlul I. Vânzarea între profesionişti şi

consumatori – vânzare de consum

I. Trăsăturile caracteristice ale vânzării de consum

1.Un drept al consumaţiei?

1. Dezvoltarea rapidă a societăţii de consum, progresul înregistrat pe plan tehnologic au determinat necesitatea în planul juridic a unor norme care să contureze o conduită a relaţiilor contractuale în care s-a vorbit tot mai mult despre consum. Noţiunea de consumerism a devenit din ce în ce mai uzitată în plan global, unde s-a pus problema unor reguli de conduită a profesionistului în raporturile cu un profan. La nivel european, încă din anul 1960, noţiunea de „protecţie a consumatorului” s-a dovedit din ce în ce mai necesară într-o intensă societate de consum precum cea contemporană. Astfel, la 6 martie 1962 a fost creată BEUC de către o serie de organizaţii ale consumatorilor din state dezvoltate economic precum Belgia, Luxemburg, Franţa, Olanda, Italia şi Germania; această asociaţie europeană a fost prima organizaţie care a făcut lobby pentru a pune bazele unei legislaţii la nivel european în domeniul protecţiei consumatorului. Astăzi, politica de protecţie a consumatorilor se găseşte din ce în ce mai mult în centrul principalelor provocări cu care se confruntă cetăţenii, economia şi societăţile. Complexitatea pieţelor cu amănuntul creşte rolul consumatorilor; datorită acestui lucru, consumatorii au acum puteri mai mari în ceea ce priveşte administrarea propriilor afaceri. În timp ce mulţi dintre ei pot obţine avantaje, cei mai vulnerabili sunt mai slab dotaţi, iar creşterea nivelului de consum al copiilor şi îmbătrânirea populaţiei duc la creşterea numărului de clienţi mai vulnerabili. Cu toate acestea, nevoia de încredere din partea consumatorilor, care să stimuleze economia, nu a fost niciodată atât de mare.

(...)